EXPOZIŢIE DE DESENE

„Viaţa în peşteră”

În cadrul proiectului am organizat activități educative împreună cu şcolile din aria de implementare a proiectului LIFE „Conservarea habitatului 8310 din Situl Natura 2000 Cheile Nerei – Beuşniţa: Anina, Bozovici, Cărbunari, Ciclova Română, Ilidia, Lăpușnicu Mare, Moceriș, Oravița, Potoc şi Sasca Montană, cu scopul de a crea grupuri de elevi „Prietenii peșterilor” și de a sensibiliza și educa noua generație în spirit conservativ și responsabil față de natura, peșteri și lilieci.

În cadrul campaniei din anul 2015, elevii din fiecare şcoală sub îndrumarea cadrelor didactice (profesori, invăţători, educatori) au organizat o expoziție de desene, având ca temă “Viața în peșteră”.

Specialiştii din cadrul proiectului, au prezentat elevilor informaţii despre relieful carstic, elementele de bază ale unei pesteri ( gura peşterii, stalagmite, stalactite, gururi, draperii, puţuri, hornuri, sifoane), au fost informaţi despre peşetrile din zonă şi au învaţat ce trebuie să respecte atunci când vizitează o peşteră.

Deasemena au fost prezentate informaţii generale despre chiroptere (lilieci), ce înseamnă ecolocaţia şi de ce este necesar să protejăm liliecii.

Am spulberat mitul că liliecii atacă oamenii și se încâlcesc în părul nostru …
La încheierea activității în fiecare școală au fost acordate diplome elevilor și profesorilor participanți, alături de materiale informative despre peșteri și lilieci.

Mai multe informatii gasiti in materialul urmator:Prietenii peșterilor - Peșteri și lilieci

© Drepturi de autor - APM Timiș Vizitatori 126287 Realizare site WebMediaserv