Campania 2015

În perioadele 18.11. – 20. 11. 2015, respectiv 24. 11. – 26. 11. 2015, echipa de implementare a proiectului a desfășurat seria activităților educative la şcolile din aria proiectului LIFE „Conservarea habitatului 8310 din Situl Natura 2000 Cheile Nerei – Beuşniţa” din Anina, Steierdorf, Bozovici, Cărbunari, Ciclova Română, Ilidia, Lăpușnicu Mare, Moceriș, Oravița, Potoc şi Sasca Montană, cu scopul de a crea grupuri de elevi „Prietenii peșterilor” și de a sensibiliza și educa noua generație în spirit conservativ și responsabil față de natură.

Au participat 239 elevi din cele 11 de şcoli împreună cu 30 de cadre didactice (profesori, invăţători, educatori) la o activitate educativă deosebită. Elevii din fiecare școală au organizat câte o expoziție de desene, având ca temă “Viața în peșteră”.

După prezentarea realizată de către reprezentanții APM Timiș elevii, au realizat o machetă didactică prin care au reprezentat viața din peșteră prin ochii de copil. La încheierea activității în fiecare școală s-au decernat diplome elevilor și profesorilor participanți, alături de materiale publicitare despre peșteri și lilieci.

© Drepturi de autor - APM Timiș Realizare site WebMediaserv