În cadrul evenimentului, a fost prezentat Programul LIFE finanţat de Comisia Europeană, sesiunea 2019, noile prevederi ale acestuia şi modalităţile concrete de depunere de proiecte în cadrul acestui program.
Au fost discutarea teme de interes de Proiecte în cadrul Programului LIFE, urmată de o Sesiune de lucru, care a vizat metode de lucru pentru elaborarea unui Proiect în cadrul Programului LIFE.
Au fost prezentate proiectele LIFE aflate în implementare în Romania ca exemple de bune practici , provocări şi comparaţii cu alte tipuri de finanţări. Particpanţii la eveniment, care au implementat sau care implementează proiecte LIFE, au prezentat experinţa acumulată în scrierea de proiecte LIFE, etapele parcurse de la scrierea proeictului până la semnarea contractului de finanţare.
Am prezentat obiectivele, rezultatele şi problemele întâmpinate în implementarea proiectului Conservarea habitatului 8310 din Situl Natura 2000 Cheile Nerei – Beuşniţa. De asemenea am prezentat experienţa APM Timiş în implementarea de proiecte finaţate prin programul LIFE şi alte surse de finanţare (PHARE; POS Mediu). :
La eveniment au participat reprezentanţi ai Ministerului Mediului, APM Dolj , APM Gorj, APM Teleorman, APM Timiş, APM Mehedinţi, Universitatea din Craiova – Facultatea de Biologie, etc.