Habitatul 8310

Peșterile în care accesul publicului este interzis

Ce sunt peșterile?

În sens larg, peștera este o cavitate naturală formată în roci carstificabile (mai ales calcare, dar pot fi și alte roci), având dimensiuni suficient de mari pentru ca un om să poată intra în ea. Unele surse iau în considerare și lungimea cavității pentru a putea fi considerată o peșteră (peste 7 metri).

Peșterile fac parte din sisteme de goluri subterane mult mai extinse, care cuprind însă și pasaje inaccesibile omului. Acestea au de cele mai multe ori lungimi considerabil mai mari decât peșterile și asigură legăturile (conexiunile) între golurile mai mari prin circulația apei în subteran.

Carstificarea

De cele mai multe ori, peșterile se formează prin dubla acțiune de coroziune și eroziune a apei subterane în calcare sau în rocile cu conținut carbonatic.

Carstificarea este procesul prin care apa cu conținut de CO2, de fapt o soluție acidă, acționează asupra calcarelor și determină dizolvarea (corodarea) acestora, prin înglobarea continuă a ionilor de calciu. Cu cât apa este mai acidă, cu atât capacitatea ei corozivă este mai mare.

Apa se infiltrează în calcare prin numeroase fisuri și fracturi. Prin urmare, cele mai multe peșteri se dezvoltă în lungul fracturilor principale dintr-o anumită regiune calcaroasă. Locul prin care apa unui pârâu sau râu se pierde în subteran se numește ponor sau, în înțeles popular, sorb.

Rocile carstificabile constituie mediul subteran în care se formează peșterile. De cele mai multe ori acestea sunt calcarele, dar pot fi și alte tipuri de roci în care diferite procese au creat astfel de goluri naturale (de exemplu rocile vulcanice sau masivele de sare).

Tipuri de peșteri

Peșterile se clasifică de cele mai multe ori după origine (adică după modul de formare), după roca în care se dezvoltă sau după formă. În general clasificarea are un scop mai mult informal și este destul de flexibilă.

  1. După origine, peșterile pot fi formate prin disoluție, activitate vulcanică, eroziune, topirea gheții, acțiunea stresului tectonic sau acumularea fragmentelor de rocă la baza versanților.
  2. După tipul de rocă sau material în care s-au format: peșteri în calcare, în roci vulcanice, în granite, în gresii sau conglomerate, în gheață, etc.

Procesele tectonice și/sau gravitaționale pot duce la formarea unor peșteri indiferent de roca în care se produc (de exemplu distensia litostatică, prăbușirile, surpările etc.). Chiar și în ghețarii de calotă sau montani, ventilația permanentă, căldura generată de izvoare termale sau gaze fierbinți pot crea peșteri în gheață cu o dinamică aparte.

Morfologia endocarstică

Morfologia endocarstică reprezintă totalitatea formelor de relief care se găsesc în cavitățile subterane, adică în peșteri și în sistemele carstice din care acestea fac parte.

Formele de relief se grupează în patru categorii, în funcție de procesele care le-au generat: de precipitare, de coroziune, de eroziune și de desprindere/prăbușire.

  1. Formele de precipitare sau de depunere a carbonatului de calciu sub forma calcitului sau aragonitului poartă denumirea generică de speleoteme. Diversitatea acestora este reflectată prin forme, dimesiuni, locul formării, etc. Abundența și varietatea speleotemelor conferă unei peșteri frumusețe, atractivitate și unicitate, aspecte definitorii care impun necesitatea conservării lor.

    Speleotemele se formează în urma precipitării carbonatului de calciu (CaCO3), însoțită de degajarea dioxidului de carbon din soluție. Astfel, prin recristalizare, iau naștere o mare varietate de forme alcătuite din mineralul numit calcit. Uneori, în condiții favorabile de temperatură și presiune, carbonatul de calciu precipită sub formă de aragonit.Cele mai întâlnite tipuri de speleoteme sunt: stalactitele, stalagmitele, coloanele, domurile, draperiile, vălurile, gururile și planșeele. Forme deosebite de speleoteme sunt coralitele, cristalictitele, helictitele și perlele de peșteră.

  2. Formele de coroziune rezultă în urma acțiunii apei acide asupra calcarului în anumite condiții de temperatură și presiune. Septele, lingurițele, șanțurile de podea și de tavan, sunt forme de coroziune în calcar.
  1. Formele de eroziune iau naștere în galeriile în care apa curge liber, acțiunea distructivă a acesteia fiind sporită de materialul transportat (mai ales pietre și nisip), care servește drept unealtă de sculptare a calcarului. Cu cât viteza apei este mai mare, cu atât și forța ei erozivă crește. Formele de eroziune pot fi observate astfel mai ales la nivelul podelei și pe pereții galeriilor, până unde ajunge apa la viituri.Marmitele, nișele de meandru, excavațiile de rodaj, striurile de frecare, columelele, carenele, pilierii și nivelele de eroziune reprezintă cele mai comune forme de eroziune în peșteri. Banchetele și terasele, frecvent întâlnite, sunt forme particulare ale nivelelor de eroziune.
  2. Formele de incaziune (desprindere sau prăbușire)Pe lângă speleoteme, în peșteri există și numeroase forme de prăbușire – fragmente de rocă de dimensiuni variate – rezultat al dinamicii proceselor subterane. În general, apa care se infiltrează pe fisurile existente le lărgește treptat și determină instabilitatea fragmentelor de rocă, care se prăbușesc. Acumulările de rocă și locurile de unde s-au desprins poartă denumirea de forme de incaziune. Cu timpul, unele pot fi acoperite de formațiuni calcitice spectaculoase. Altele pot obtura pasajele înguste, iar în acest caz trecerea nu mai este posibilă.

© Drepturi de autor - APM Timiș Vizitatori 123926 Realizare site WebMediaserv